Alina Bârgăoanu: “Gatekeeper-ii monopoliști” ai eco-sistemului informațional (OPINIE)

Pe 14 octombrie, publicația americană New York Post a publicat o serie de dezvăluiri despre candidatul democrat Joe Biden, potrivit cărora acesta ar fi derulat în Ucraina, cât era Vice-Președinte al SUA, acțiuni cu un statut legal incert. Documentele care conțin dezvăluirile respective – corespondența dintre candidatul democrat și fiul său – ar proveni de pe un computer abandonat într-un atelier de reparații din Delaware. Printr-un circuit rămas deocamdată neclar, computerul i-a parvenit avocatului Rudy Giuliani, apropiat al Președintelui Trump și fost primar al New York-ului, cel care, de altfel, le-a și adus în atenția New York Post.

“Platformele digitale nu beneficiază de vreo imunitate specială”

Mai mult decât în 2016, momentul electoral din Statele Unite trimite unde de șoc spre întreaga planetă, fără să lase nici o temă majoră neatinsă, fie că este vorba despre comerț global, giganți tehnologici, schimbări climatice, migrație, multilateralism, relația transatlantică. Recent, competiția acerbă, care depășește cu mult ideea de alegeri și se transformă într-o alegere, o răscruce – pentru SUA și pentru lume – a adăugat acestui evantai de teme una nouă, chiar neobișnuită: forța platformelor digitale de a modela ecosistemul informațional. În cazul de față, pe care îl voi detalia, este vorba despre rolul lor cât se poate explicit de a limita circulația unor materiale presupus îndoielnice, în orice caz, neverificate sau neverificabile 100%.

Ce s-a întâmplat?

Imediat după publicarea dezvăluirilor de către New York Post, Twitter și Facebook s-au implicat masiv pentru a le limita circulația în mediul online. Pe 14 octombrie, reprezentantul Facebook a declarat că, până când fact-checkerii săi acreditați nu vor verifica autenticitatea documentelor, circulația lor pe platformă va fi limitată, argumentând că “decizia este parte din procesul standard prin care dorim să reducem răspândirea informațiilor eronate”. Twitter a fost și mai drastic și a împiedicat utilizatorii să distribuie link-ul articolului inițial, invocând faptul că nu există surse de autoritate cu privire la proveniența documentelor și că s-ar încălca politica Twitter privind distribuirea materialelor piratate/ obținute prin spargerea unui computer (“hacked materials”).

Cum era de așteptat, în ziua imediat următoare, pe 15 octombrie, Președintele Trump a avut o reacție explozivă – tot pe Twitter; reacție încheiată cu îndemnul de a elimina Secțiunea 230 din Communications Decency Act, baza legală în virtutea căreia platformele digitale, în general, infrastructurile/ arhitecturile de comunicare bazate pe tehnologia Internetului, se bucură de imunitate pentru conținutul găzduit. Câțiva congressmen-i republicani au declarat că le vor solicita reprezentanților celor două platforme să vină în fața unei comisii parlamentare pentru a-și justifica decizia. Tot pe 15 octombrie, Jack Dorsey, directorul executiv al Twitter, a recunoscut: “comunicarea pe care am avut-o în legătură cu articolele din New York Post a fost departe de a fi perfectă, iar blocarea link-urilor către aceste articole – fără nici o contextualizare a motivelor care au întemeiat decizia – a fost inacceptabilă”. Apropo de rapiditate, se așteaptă ca audierea lui Jack Dorsey să aibă loc pe 23 octombrie.

Șeful Comisiei Federale pentru Comunicații a dat imediat publicității un comunicat în care subliniază: “În timpul mandatului meu, am dat întâietate echilibrului privind reglementarea, transparenței și libertății de exprimare. Platformele digitale beneficiază de dreptul la liberă exprimare, în virtutea Primului Amendament din Constituție. Dar nu beneficiază, în virtutea aceluiași amendament, de vreo imunitate specială,  care nu este acordată nici unei instituții mass media, fie că vorbim despre presa tipărită sau despre audiovizual”.

Pe 16 octombrie, reprezentanții Twitter au declarat că, “ținând cont de feedback-ul primit în ultimele 24 de ore, am decis actualizarea politicii privind publicarea materialelor piratate” și că au ajuns la concluzia că “etichetarea postărilor cu diferite semnale de alarmă și încurajarea oamenilor să evalueze informațiile de unii singuri servesc mai bine interesul public și dezbaterea publică”.

Un torent de întrebări

Din aceste întâmplări care s-au succedat cu repreziciune, ia naștere un torent de întrebări, de preocupări a căror gravitate nu poate fi îndeajuns subliniată.

Am avut de-a face cu cenzură? Este termenul folosit de către Senatorul republican Ted Cruz în următoarea declarație: “aici este vorba despre interferență cu procesul electoral, cu 19 zile înainte de data alegerilor; până acum, nu s-a mai pomenit ca o publicație media să exercite o cenzură activă în legătură cu publicarea unor materiale care aduc acuzații de corupție unuia dintre candidații aflați în cursa pentru prezidențiale”.

Sau, pentru a nu folosi un termen atât de dur, am avem de-a face cu ceea ce raportul Cicilline numește “forța monopolistică” a platformelor digitale, statutul lor de “gatekeeper-i monopoliști” ai spațiului digital, inclusiv în ceea ce privește dimensiunea informațională? Cine și în ce interval de timp stabilește dacă materialele care privesc o persoană publică – aflată în mod normal și în permanență sub lupă – sunt îndoielnice, deci nu pot fi publicate? Când a avut Twitter dreptate, pe 14, pe 15 sau pe 16 octombrie și ce anume a determinat schimbarea, cu 180 de grade, a cursului initial?

Thomas Rid, profesor la Universitatea John Hopkins, autor al unei “Enciclopedii a măsurilor active” și specialist în probleme legate de securitatea cibernetică și interferența în procesul electoral, subliniază, pentru Wall Street Journal: “platformele digitale au dreptate să manifeste prudență în acest caz. Avem multe situații la activ în care email-uri trântite în brațele presei au făcut parte din operațiuni de influențare a alegerilor din partea unor puteri străine. Chiar dacă sursa documentelor este legitimă, momentul publicării și lipsa coroborării informațiilor ne pun serios în gardă”. Perspectivă fără îndoială validă, atribut de care se bucură și punctele de vedere potrivit cărora se pășește pe o pantă periculoasă și că cenzurarea unor materiale, doar pe motiv că ar fi fost obținute prin spargerea unui computer, nu ar fi scos la suprafață niciodată scandalul paradisurilor fiscale cunoscut sub denumirea de “Panama papers”.

Care sunt efectele acestor episoade – repetăm, total neobișnuite, pentru spațiul cultural și ideologic american – după ce alegerile vor fi trecut, după ce SUA vor fi luat-o într-o direcție sau în alta? S-a creat un precedent? Sau este vorba despre un moment unic, care poate și trebuie tratat în acest registru, al unicității?

În sfârșit, cum credeți că ar arăta dezbaterea din spațiul public românesc într-o situație similară?